Binecuvântarea sau blestemul?

În Deutoronom 30.19 Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte … binecuvântarea şi blestemul. Se vede că acestea vin din propriile alegeri!

Ce să binecuvânteze Dumnezeu, șmecheria unuia care face emisiuni fără vindecări, dar dă din gură cu ”frecvențele care ne unesc cu cerul lui Dumnezeu”, ”Dumnezeu este în emisiune”, opus Bibliei, care scrie să nu ia în deșert Numele Domnului?

Am prezentat pe unul care îi vrăjește pe cei ușor de fraierit că face minuni, chiar că l-a înviat pe un decedat. Au apărut informații pe youtube prin 25 februarie și în 25 martie cel ”înviat” s-a îmbolnăvit (nu fusese bolnav înainte de a fi înviat, așa cum a zis), de 1 aprilie a ajuns la spital, a decedat a treia zi, în 5 aprilie a fost înmormântat. Au vrut să păcălească în Numele Domnului și ”înviatul” vedeți unde a ajuns de ziua păcălelilor! Se lasă Dumnezeu batjocorit? Nu.

Știm că uneia i-a vorbit cineva și i-a spus că dacă nu făceau ei postul de radio, l-ar fi făcut alții – nu a fost vorbire de sus, de la Tatăl Luminilor, după roadele vrednice de înșelătoria celui viclean îi cunoaștem.

Nu vă încurcați cu așa mizerie de la postul ”creștin”, vedem cum este de creștin, după oameni și după roade!

Pentru eretici, Biblia minte

Matei 7
15 Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
20 Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

Faptele apostolilor 20
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

Vă prezint învățături ale dracilor, că mântuirea este primită numai pe moment și nu se mai poate pierde (numai prin credința dracilor, numai prin harul în care nu umbli):

deci har cu fapte ..asa zici…parerea mea e ca e gresit..har si numai har… faptele se exclud..daca nu cumva vrei sa te prezinti in fata lui Dumnezeu cu tupeu..ca ai facut fapte… cam paralela, ideologia ta catolica, cu Biblia…tot e bine cica..chipurile merge in acelasi sens…si nu contradictoriu..numa ca finalul nu e garantat in acelasi punct cu finalul descris in Biblie – adică minte Biblia:

Apocalipsa 20
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Numai fraierii vor fi judecați după faptele lor, după binele sau răul pe care l-au făcut aici pe pământ (2 Corinteni 5.10, Apocalipsa 20.11-15), că cei mântuiți pe veci pot face orice, fiind pe deplin asigurați în Cristos, mântuiți ”numai prin har”, ”numai prin credință”, pe deplin asigurați cu ”numai prin Cristos” chiar dacă umblă cu demonii, de care au fost înșelați cu învățăturile dracilor.

Fanaticul lovește din nou

Am auzit un fanatic cu mântuirea pe veci prin învățăturile dracilor (mântuirea ușuratică este numai prin credința teoretică, fără fapte – dar aceea este credința dracilor, care nu mântuie, ni se spune în Iacov 2) și doctrinele dracilor (monstrul numit Dumnezeu nu i-a vrut pe toți fraierii mântuiți, ci i-a ales numai pe unii, pe care i-a mântuit pe veci), zicând că dacă nu crezi astea, înseamnă că Dumnezeu ne te-a ales (deci nici nu ești mântuit, nici nu poți fi). Dar el a avut un prieten care s-a sinucis, dar nu și-a pierdut mântuirea – nici nu mai avea ce pierde.

Iar voi, fraierii care nu ați primit învățăturile dracilor că mântuirea este pe veci și nu se poate pierde și înseamnă că nu veți fi niciodată cu Domnul (după cum cred ereticii, că numai ei pot fi mântuiți), aveți nevoie să vă uniți cu asemenea lupi răpitori și să finanțați mizeria drăgistă de post de radio „creștin”?!

Mântuit orice ai face?!

Alt fanatic (care a mai murdărit orașul cu mizeria ereziei nimicitoare că mântuirea nu se mai poate pierde) a propovăduit din nou învățăturile dracilor prin doctrinele dracilor că poți face orice și mântuirea (pe veci) nu ți-o mai poți pierde, doar ceva binecuvântări materiale le poți pierde. Dar dacă fiind mântuit pe veci, umbli cu demonii (a căror învățături le-ai primit), îți va da satana mai mult înapoi, așa cred unii eretici.

Adevărat este ceea ce ne spune Biblia că în vremea din urmă vor apare lupi răpitori, care nu vor cruța turma – merită să sprijiniți așa post de radio, de unde satana își răspândește învățăturile demonilor?

Despre cel care s-a prefăcut mort și ”înviat”

Dacă căutați despre cel ”înviat”, prezentat în articolele anterioare, ”mort” după o boală, aflați că nici nu a fost bolnav.

Și cică chiar a murit (de-adevăratelea) și nimeni nu l-a mai ”înviat” – Dumnezeu nu S-a lăsat batjocorit!

The family of the late Brighton ‘Elliot’ Moyo revealed to B-Metro, that his name is actually Thabiso Proud Mlanje and that they buried him at his late father’s house in Dandanda Village in Lupane under Chief Mabhikwa. Thabiso was 28 and is survived by a wife and two children.

He was taken to Mbembesi Clinic in Insuza on 23 March and transferred to St Luke’s Hospital in Lupane on April 1 after his health continued deteriorating. Unfortunately, he died on April 3 and was buried on April 5.

His brother Stanley Mlanje, on the other hand, confirmed that it was Thabiso indeed who was ‘resurrected’ by Lukau. Stanley positively identified Thabiso in the photos with Alph Lukau saying.

Thabiso’s grandmother said: ”At the time of his death, he was constantly vomiting blood, it was such a painful death. We buried him.”

Nu semănați cu satana, pentru că veți recolta cu cel cu care ați semănat. Vedem că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit!

”Minune de vindecare”: Un șarlatan a ”înviat” un mort (care nici nu era decedat)

Alph Lukau este criticat pentru că a fost filmat în fața organizației sale din Johannesburg, Africa de Sud, unde pare să fi adus un mort la viață în așa-zisa înviere „miraculoasă”, titrează Daily Star. În film, vedem corpul unui om care se află într-un sicriu, înconjurat de o procesiune funerară. În timp ce vorbea la microfon, Lukau a strigat: „Ridică-te!”. Totul se transformă în urale, strigăte și rugăciuni în timp ce flutură mâinile în aer. Dar „învierea miraculoasă” a fost ridiculizată și criticată și a condus chiar la urmărirea penală a pastorului Lukau. Companiile funerare care se presupune că au fost implicate în acțiunea în cauză spun că au fost manipulate și că sunt compensate pentru prejudiciul suferit. Kings and Queen Funeral Service – cei care au livrat mașina funerară – au emis o declarație pe Facebook cu câteva zile în urmă. Ei au spus că ar dori să se „distanțeze de presupusa înviere a decedatului”. Poliția a fost invitată să investigheze pentru că „cele trei saloane funerare doresc să se distanţeze de evenimentele care au avut loc la Alleluia Ministries”. Avocatul adaugă, de asemenea, că „în niciun moment nici una dintre cele trei case de înmormântare nu a avut acest cadavru stocat în morgă”. De aici (articolul complet)

Comentarii despre emisiunea degeaba (fără roade)

ceea ce nu crezi d-ta nu înseamnă că nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu, ceea ce nu-ți convine nu înseamnă că nu Îi convine lui Dumnezeu, ceea ce nu crezi nu înseamnă că nu este de la Dumnezeu – vrăjeli care nu rezolvă problema, că este luat Numele Domnului în deșert într-o emisiune fără roadele bune pretinse (oricine poate da din gură cu vindecări etc)

își aduce aminte despre momentul când ucenicii au fost umpluți de puterea lui Dumnezeu și au spus că sunt plini de must – era după coborârea Duhului Sfânt și după multele minuni făcute practic (în mod real) de Domnul Isus și după ce ucenicii au început să primească putere și să vestească Evanghelia (cea reală, nu vrăjeli). De voi nimeni nu zice că sunteți plini de nimic, pentru că emisiunea de vindecări nu are roadele dorite.

dacă din alte motive se predică Evanghelia, nu este ceva rău, pentru că vine credința în inima oamenilor și aduce mântuire – în Biblie scrie că unii vor vedea minunile produse și vor crede – în emisiune nu este cazul

să îi elibereze pe cei care au duh de judecată și vorbesc împotriva lucrării Lui și a lucrătorilor – sunt lucrători ai satanei cei care parodiază blasfemiator lucrarea Domnului, pretinzând că fac lucrarea Lui în emisiunea fără roade bune.

Un răspuns pentru unul care s-a blestemat singur

Vă rog să citiți Efeseni 5.11 nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului (de spini și mărăcini), ba încă mai degrabă osândiţi-le.

Un om a vorbit cu ”mărețul” vrăjelitor și i-a spus că nu crede că acolo se fac vindecări adevărate, că sunt numai generalități.
Dar acela s-a îmbolnăvit și în timpul ”măreței” emisiuni, a pus mâna pe locul dureros și i-a trecut durerea și a crezut că se fac vindecări în emisiune (dacă povestea este reală). În mod clar este vorba despre un auto-blestem, generat de participarea la lucrările întunericului. Nu vă încurcați cu lucrările satanei, știm că demonii sunt acolo unde sunt blasfemii (dă din gură cu frecvențele care îi unesc cu cerul lui Dumnezeu, Isus este în emisiune, deși este clar că lipsește), se folosește de Numele Domnului ca și când este vorba despre un oarecare, cu multă ușurătate (ia în deșert Numele Domnului).

Faceți-vă un bine și nu luați parte la lucrările vicleniei, pe care o cunoașteți că vine de la cel viclean și este fără rod!

Vindecări de sus sunt acelea care sunt reale, vizibile și pot fi dovedite practic, cu acte medicale, nu autosugestia că îți trece durerea, dar nu boala de care ai suferit!

Vrăjitorie (magie neagră) este să pretindă că unul a pățit-o rău pentru că nu a crezut că se fac vindecări în măreața emisiune. Nu vă blestemați singuri, amestecându-vă unde sunt blasfemii și lipsă de roade – chiar dacă se pretinde că acolo este ”lucrarea Domnului”.

De unde vin frământările (despre emisiunea de vindecări nereușite)

O femeie i-a relatat ”mărețului vindecător” (știți povestea, nu el face vindecări, ci Dumnezeu – nu este cu el, deci nu le face) că nu a putut avea copii, și într-o emisiune au zis că să pună mâna și a avut copil.

Ceea ce este izbitor au fost frământările femeii (de câteva luni în șir): dacă să spună ”mărețului” vindecător sau nu despre acest rezultat. Am crede că este un rezultat al emisiunii (dar la fel de lipsită de vindecări ca până acum). Deci, care este adevărul?! Să fie Dumnezeu în emisiune, și să facă vindecări?! Nu cred. Iar frământările iată de unde sunt: știu și știți și voi cum se bucură unii de copiii născuți (o parte importantă în credința lor este despre nașterile de copii, după cum zice Biblia în Facerea 1.28). Este evident că și această rezolvare a unei probleme ține de frații care se roagă (în biserici, în diferite grupe de rugăciune), nu de emisiunea de vindecări lipsă (nereușite). Chiar și faptul că am aflat despre aceasta a fost de la Dumnezeu, ca să pot să vă spun care este adevărul!

De unde această frământare (pe care o pot avea și alții): din faptul că în loc să Îi mulțumească în special lui Dumnezeu, apoi sfinților care s-au rugat, a deturnat atenția spre o emisiune falsă de vindecări nereușite (lipsă). Dacă luați din slava și mulțumirea cuvenite Sfintei Treimi ca să o dați oamenilor (de exemplu unui vindecător fals), ce binecuvântare mai așteptați în viitor? Dacă vă alungați astfel binecuvântarea de sus, la cine vă veți ruga în viitor, când veți mai avea nevoie, poate pentru acest copilaș, la cei pe care nici Dumnezeu nu îi ascultă? Au un caiet cu foarte multe nume și se roagă degeaba! Știm că Dumnezeu îi ascultă pe sfinți, nu pe vrăjelitori!

Deci, iată de unde este frământarea unora, care în loc să își îndrepte mulțumirile și să dea slavă numai lui Dumnezeu (și să încurajeze pe sfinții pe care îi ascultă Dumnezeu), își îndreaptă mulțumirile și spre cel fals.

Dacă ați fi vrut să faceți un lucru bun și corect, Dumnezeu v-ar fi dat pace și bucurie în suflet, pentru aceasta. Nu frământări, care sunt o indicație clară că Dumnezeu nu a vrut să vă lase să faceți o greșeală (Dumnezeu îi lasă pe oameni să facă ce vor ei, până la urmă). Ați vrut să faceți un lucru bun (să mulțumiți lui Dumnezeu și sfinților), dar v-ați îndreptat spre o emisiune falsă, adică spre o țintă greșită!

Vrăjelile sunt de la satana, care încearcă să îi înșele pe frați

Citez din măreața emisiune (de vindecări miraculoase, dar lipsă):

pe frecv care îi unesc cu cerul lui Dumnezeu – spinii și mărăcinii vindecătorului fals arată că acolo nu este ”cerul lui Dumnezeu”

acolo Dumnezeu vorbește și este gata să îi binecuvinteze – acolo îi înșală satana, tatăl minciunilor și al emisiunilor false. Satana îi înșală cu finațarea unei fraiereli

tu pe cine cauți – pe sfinții lui Dumnezeu, la rugăciunile lor Dumnezeu răspunde și sfinții nu cer bani permanent pentru un post de radio cu rezultate lipsă!
tu de cine vrei să te apropii? – nu de satana care înșală pe frați în emisiune
el nu poate să vindece pe nimeni – nici până acum nu a putut, dar face emisiuni de vindecări și există frați (naivi) care îl cred! Dumnezeu nu este în emisiune. După roadele lor îi veți cunoaște, ne spune Domnul Isus, iar mizeria falsului și minciunilor nu este de la Dumnezeu!

doar să se roage la un Dumnezeu care poate totul – Dumnezeu nu este în emisiune, dacă ar fi fost, am fi aflat și ar fi fost rândul până în stradă la vindecări

trebuie să Îl cauți pe Dumnezeu – în emisiune Îl cauți degeaba, oricâte blasfemii ar spune vrăjelitorul
Iov a fost încercat, dar Iov L-a căutat pe Domnul în mijlocul suferinței lui – nu a ascultat emisiuni de vindecări false și nu a finanțat falsul și uzul de fals religios
dacă Îl veți căuta, Îl veți găsi – unde sunt sfinții, nu vrăjelitorii
cum stau ei cu Dz, cât de mult l-au căutat, cât au adus temerile lor? – aduceți rugăciunile voastre la cunoștința lui Dumnezeu singuri și cu frații adevărați (nu mincinoși vicleni, vrăjelitori ratați) în grupurile de rugăciune
să își facă o verificare personală – câți fraieri și-a găsit să îl creadă?
unii de multe ori caută versete ca să împiedice chiar lucrarea lui Dumnezeu, chiar să vorbească împotriva lucrării – spinii și mărăcinii sunt lucrarea satanei, nu a lui Dumnezeu!

lucrarea lui Dumnezeu este reală și se vede! – la voi nu se vede, deci este falsă!

vorbirea împotriva emisiunii nu este plăcută lui Dumnezeu – te-ai înțepat în produsele proprii, spinii și mărăcinii rezultați?
cum poate un om să gândească în felul acesta, să scrie despre o lucrare a lui Dumnezeu în felul acesta – este blasfemie să zici că este Dumnezeu acolo unde este înșelarea satanei

cum se raportează la Dumnezeu, la un Dumnezeu plin de dragoste – dar care nu este fraier

plin de milă, la un Dumnezeu care lucrează într-un mod atât de minunat – unde sunt frații (sfinții) lucrează Dumnezeu, nu lucrează în emisiune pentru că nu este în emisiune

începem judecăm, să criticăm, să vorbim împotriva oamenilor lui Dumnezeu – dacă ei ar fi ”oamenii lui Dumnezeu”, la postul de radio drăgist ar fi vindecări fără număr, fără număr …
ceea ce nu crezi d-ta nu înseamnă că nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu – vrăjeli fără rost ca să înșelați frații să vă dea banii lor, în loc să îi dea la bisericile și grupurile de frați (care merg să facă evanghelizări reale)

Încă o emisiune care produce spini și mărăcini

În ”măreața” emisiune fără roade (de vindecări miraculoase, dar lipsă), ”mărețul” vindecător a vorbit despre aceste articole.

A fost chiar înainte de Săptămâna patimilor și nu am vrut să murdăresc sărbătoarea atunci, vorbind despre spinii și mărăcinii emisiunilor false.

Nu degeaba ne spune Domnul în Matei 7:
15 Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
20 Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Să vedem roadele: la un post care se pretinde creștin, un individ zice că face emisiune cu vindecări miraculoase, dar nu se întâmplă nimic (puținele vindecări sunt de la rugăciunile sfinților din grupuri de rugăciune din biserici, nu de la mărețul ”rugător”). Și unde vă este creștinismul? Că bani cereți permanent, dar vindecări nu faceți!

un lăudăros se laudă că nu zice că nu se poate

După ”măreața” emisiune de vindecări lipsă, ne-realizatorul de vindecări citește știrile altora. Știu că mințiți și vă lăudați degeaba cu ne-realizările voastre, cum ați făcut și până acum.

Cât de mincinos poți fi, să vrăjești cu vrăjeala că voi nu ziceți că nu se poate. Te-ai făcut mincinos și viclean, ca Toni Farcaș (și-a luat nume de vedetă). Pune-l să facă vindecări reale, apoi mai dă din gură!

Emisiunea (de vindecări, dar lipsă) continuă, fără roade

Efeseni 5
10 Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului
11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.

Din ultima emisiune (tot fără roade):

Știm Doamne că Tu ești un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi – se vede (este evident) că Dumnezeu lipsește din emisiunea de vindecări lipsă
având credință în sufletele noastre că Tu Doamne vei interveni la cauzele ascultătorilor – numai unde se roagă sfinții intervine Dumnezeu
zice de balsam de vindecare – aceleași abureli vechi și fără roade
Dumnezeu să spună un cuvânt și să se atingă de (listă) … – Dumnezeu nu este la postul de radio, nici în această emisiune!
sora Ana este atrofiată în acel pat de ani de zile – nu au ajutat-o ”rugăciunile” lor
să mângâie, să binecuvinteze – lipsa roadelor (din absența lui Dumnezeu de la radio) nici nu mângâie, nici nu este binecuvântare!
iartă țara, vindecă țara – de emisiuni penibil de proaste!
să binecuvinteze Dumnezeu toate proiectele la radio – ce mari rezultate ați avut, cu așa mulți bani cheltuiți aiurea, de exemplu cu asemenea emisiuni?!
sunt atacuri demonice la radio – în vrăjelile fără vindecări! Mai ales în tentativele voastre de emisiuni proaste
leac alinător …
pune muzică …. se trezește vorbind și dând dedicații prietenilor lui (care probabil că îl mai urmează) … dar tot fără vindecări!

Pe frecvențele care vă unesc cu cerul lui Dumnezeu – blasfemia continuă!

Înșelăciunea continuă – Dumnezeu nu este în emisiunea cu vrăjeli, ba chiar rugăciunile sfinților sunt împiedicate!

În ”minunata” emisiune de vindecări (lipsă) nu se fac vindecări adevărate, iar dacă spune cineva ceva despre posibile vindecări ori sunt false (i se pare, este auto-vrăjeală care nici măcar asta nu prea mai funcționează) sau sunt vindecări pentru că s-au rugat frați, grupuri de frați, biserici (deci sunt făcute la rugăciunile fraților, nu ale celor de la postul de radio; mai mult, se pare că rugăciunile fraților sunt împiedicare dacă se roagă cei de la radio pentru că Dumnezeu știe la care stăpân slujesc ei cu laudele lor proprii).

Incredibil (fără semnul exclamării)

Mare minune (nu vă speriați, că nu e de-aceea ce așteptați voi degeaba, că nu se produce), careva de la postul de ”radio creștin” a învățat să citească știrile altora! (cu semnul exclamării)!

Dar, așa cum spunea cineva că nu mai ascultă așa post ”creștin”, nu este mai simplu să ascultăm posturi adevărate cu știri?

Le-ați citit voi sau mai întâi vi le-a citit altcineva?

Fanaticii lovesc din nou

Nu ne interesează popularizarea unor mizerii citite pe saituri fanatice, că dacă nu ești mântuit cu mântuirea lor, nici ne ești mântuit deloc. Nu văd de ce un post de radio care se pretinde creștin ar trebui să emită bazaconiile unor fanatici!

Există și o explicație: numai se pretinde creștin.

Șerpii mușcători din nou

Continuare de aici.

Am citit undeva că în caz de mușcătură de șarpe veninos, trebuie supt veninul din rană.

Doi șerpi veninoși:
– Ce crezi că am făcut?
– Lasă-mă să ghicesc. Te-ai mușcat singur de fund.
– Da, ai ghicit. Îmi acorzi primul ajutor?

Despre eficiența banilor dați și consumați

Nu s-au întâmplat prea multe nici până acum.

Cică 1 minut de emisie costă 2 lei. Pe banii dați într-un an pentru emisiuni de vindecări dar lipsă, vă dați seama că mai mulți medici ar fi vindecat mulți pacienți (în lumea reală, nu doar în imaginația celor care blasfemiază că Dumnezeu este în emisiune, dar nu este prezent).

Că poate face Dumnezeu vindecări, știm. Dar face la rugăciunile sfinților și unde sunt sfinții, nu cu abureli.

Emisiune de vrăjit fraierii

sunt cu binecuvântarea lui Dumnezeu – satana îi înșală cu vindecări false, nu Domnul!
până aici Dumnezeu a fost cu ei – sunt minciuni, se vede că nu a fost

au auzit mărturii 16 ani de radio, care au dovedit existența unui Dumnezeu adevărat, lucrarea lor este de obârșie dumnezeiască, nu este de la ei, că s-ar fi terminat – o fi fost la început și ceva divin, dar praful s-a ales de ”obârșia” lor dumnezeiască. Auzi, ”dumnezeiască”.
să nu vă pomeniți că ați lucrat împotriva lui Dumnezeu – Dumnezeu este cu sfinții, nu cu voi
Dumnezeu poate să poruncească duhului de boală, de neputință și ele să părăsească trupul – voi nu aveți pe Dumnezeu, ca dacă l-ați avea în vrăjelile voastre, s-ar vedea
semnele care vor însoți pe cei care vor crede … bolnavii se vor însănătoșa – în mod evident, acest semn (vindecări) îi lipsește. Altădată a avut tupeul să zică că bolnavii sunt de vină că nu sunt vindecați miraculos, pentru că nu au credință
unii spun că nu se mai fac minuni – la ei în emisiune chiar nu se fac, e doar vrăjeală!
lucrările pe care li le-a dat Domnul Isus să le facă – minciunile umflate de religie falsă sunt de la satana, nu de la Domnul Isus
unii zic să te rogi încet, să nu deranjezi pe alții, poate nici pe diavol – voi nu deranjați pe diavol cu așa emisiuni de vrăjeli (vindecări lipsă)
Pe ei trebuie să îi intereseze efectul rugăciunii – lipsă. După roadele lor (lipsă) îi veți cunoaște
nu mai este credință pe pământ – mai ales după asemenea vrăjeli de emisiuni
Să nu dea ascultătorii vina pe Dumnezeu, că nu lucrează – nu lucrează la ei în emisiune, lucrează între sfinți
ei sunt împreună pe frecvențele care îi unesc cu cerul lui Dumnezeu – blasfemia continuă. Dovedește că te unesc!
oameni care nu s-au lăsat copleșiți de gânduri negre când erau bolnavi – poate au ascultat alte posturi de radio, chiar creștine
dincolo vor spune adio bolilor, emisiunii Eben Ezer, etc – sfinții lui Dumnezeu vor spune, nu voi
crede că Dumnezeu este pe frecvența acesta – nu este (dovedește și fă vindecări reale!), ascultătorii pot să Îl simtă pe Dumnezeu – toți înșelătorii religioși apun așa ceva, dar fără urmări pozitive (vindecări)
să beneficieze de harul acesta – vrăjeala aceasta cu vindecări lipsă nu are de-a face cu harul care vine de sus!

Cui slujești, cu acela vei fi

Eu cred că acest post este motivul pentru care aici nu există un post cu adevărat creștin (neoprotestant), ci valoare care se amesteca și se murdărește cu non-valoare (mizerie): manele, scremeli, convorbiri porno în emisiunea țigănească penti etc etc. Vă mai amintiți cum Dumnezeu l-a întors cu roțile în sus pe patronul Drăgan, fix înaintea unei ”sărbători” a postului. Dacă Dumnezeu va vrea să avem aici post de radio creștin de valoare, vom avea (nu altfm sau așa ceva).

Împotriva lătrătorilor (nemulțumiți de soarta lor, cum ne spune Biblia), îi preferăm pe cei de la Comunitate.

Un individ și-a făcut un post de radio (cu denumire pompoasă de ”creștin”) particular, a luat banii fraților (prea ușor de înșelat), dar a făcut ce a vrut el. Deocamdată, Dumnezeu nu și-a spus ultimul cuvânt!

Pentru cei care ne îndeamnă să ascultăm radio drăgist altfm

Donați voi veniturile familiilor voastre pe câțiva ani ca să sprijiniți lucrarea drăgistă a satanei (de ce o numesc așa vedeți mai jos):

  • emisiunea cu nume fals (și numele îi este fals) Eben Ezer de vindecări lipsă – adică de înșelat frații în suferință – Spune Domnul Isus în Matei 25.40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” – adică dacă i-ați înșelat pe fraieri
  • învățătura dracilor că mântuirea ușuratică este pe veci și nu se poate pierde. Ei cred că pe ei îi mântuiește Dumnezeu prin harul irezistibil prin birturi și pe la curve, chiar dacă se sinucid nu își pot pierde mântuirea; în opoziție cu aceștia, creștinii care umblă cu Domnul pe calea pocăinței până la capăt poate că nu sunt mântuiți – că nu îi mântuie dracul cu suveranitatea arbitrară (că ale dracilor învățături le răspândesc fanaticii)?!
  • muzică produsă de niște ratați care nu au vrut să se civilizeze: manelizarea muzicii religioase sacre (să nu vă lase Împăratul nerăsplătiți, aici și dincolo, dar nu unde vă așteptați voi), scremături infecte (le-am mai scris care sunt). O religie numită chiar de ei ”râvnă fără inteligență” a produs o generație și mai îndobitocită (în mare măsură) și aceștia murdăresc cam tot ce ating.
  • emisiune țigănească în care cei care murdăresc religia lor din interior ar vrea să facă pe sfinții și chiar au ajuns să se compare cu evreii (că sunt uniți ca evreii). Evreii au luat mai multe premii Nobel, au contribuit la progresul omenirii.

Chiar vi se pare că acestă blasfemie cronică se poate numi post creștin, nu doar drăgist? Știți că din faptele voastre veți fi judecați, unii încă de aici!

Scremeală din nou

Individa asta este cea care cântă așa scremut de parcă trebuia lăsată să meargă la WC înainte de înregistrare. Ar fi trebuit să cânte Doamne, Tu ești inteligența mea, dacă pretinde că este muzică creștină (știu că mulți dintre ascultători au aceeași părere). La un post de radio creștin nu ar fi trebuit combinate lucrurile de valoare cu mizeria!

Cu așa muzică vreți să mai faceți un post de radio?! Pentru așa ceva cereți bani? Glumiți?!

Nu era mai bine unul și bun? Nu și pentru voi? Trebuie să aibe unde să se afirme asemenea harababuri muzicale (și nu numai muzicale)?

V-ați lăudat că aveți post creștin. Unde vă este creștinismul?

Încă un fanatic delirează

Spicuiesc pe scurt dintr-o prelegere (că nu o pot numi predică, este lipsită de demnitate și se opune Adevărului) la care nu vă mai pun și audio:

Probabil că una din cele mai parșive minciuni pe care le-a copt vreodată diavolul este că faptele tale te pot duce în cer, te pot scăpa de mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului – Nu, cea mai parșivă minciună este Odată mântuit pe veci mântuit.
Ei cred că prin faptele lor ei pot să își cumpere o statură înaintea lui Dumnezeu – Știm că voi, fanaticii mințiți. Ei cred ceea ce ne învață Biblia: că mântuirea trebuie dusă până la capăt, fiind trăită practic.
Ei cred într-un Dumnezeu sfânt care se va uita la faptele lor și îi va primi în cer – Voi credeți că Dumnezeul sfânt se va uita la curvele, băutura etc a unora dintre cei mântuiți pe veci.
Toate sunt nădejdi false – Și nădejdea voastră (cu mântuirea pe veci) cum este?
Dacă ești baptist, ortodox, penticostal sau orice, dacă crezi că prin faptele tale poți să câștigi aprobarea lui Dumnzeu ești pe drumul spre iad – ”Pastorul” vostru curvinist a zis despre un lucrător cu ”evanghelia” curvinistă care a curvit cu o femeie venită în ”biserică” că nu și-a pierdut mântuirea curvinistă. Acela unde este acum? La stăpânul lui. Cui ai slujit …
Trebuie să te naști din nou, altfel nu se poate – Și apoi nu îți mai pierzi mântuirea, nu-i așa?
Nicodim era fariseu, ei au adăugat tradiții care să îi ajute să respecte poruncile – Și voi nu ați adăugat sfânta Tradiție curvinistă? La voi nu vă uitați?

Nicodim, dacă nu te naști din nou vei merge în iad – o să ajungă cu voi!

În Isaia scrie că toate faptele bune sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu – cât de jos poate să îi coboare satana pe fanatici ca să confunde faptele vechi cu faptele rânduite de Dumnezeu ca să umblăm în ele?! (au uitat că nu mai suntem sub Legea veche, ci sub HARul care trebuie trăit practic?)

Dumnezeu vede tot ce facem – De exemplu avorturile, că voi nu vă pierdeți mântuirea! Vede și judecă!
Să încerci să ajungi în cer prin botez (etc) este ca și când ai vrea să treci oceanul într-o barcă găurită – Să ajungi în cer prin mântuirea pe veci trăită cu băutură, curvărie, avorturi și altele asemenea cum este?

Ce e nașterea din nou: din apă și din Duh – Povestea că nu vă pierdeți mântuirea nu este din Duhul.
A venit în biserică, a fost născut din nou – A fost născut printr-o evanghelie falsă?!
Dacă este cineva în Cristos este o făptură nouă – Cristos nu are legătură cu învățăturile dracilor cu mântuirea simplificată, pe moment, pestru veci
Botezul nu spală nimic – Matei 3.7 Dar când (Ioan) a văzut că mulţi farisei şi saduchei vin să primească botezul lui, le-a zis: Pui de vipere (se credeau mântuiți pe veci, numai prin credință, numai prin har!), cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? 8 Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Vouă nu vă plac roadele vrednice de pocăință, pentru că sunt ca o haină mânjită etc … Este adevărat că botezul nu vă spală. Nici în veșnicia rea, nimic nu vă va mai spăla!
Este sigur că au oameni religioși nemântuiți – Nu mă mir. De-ăia odată mântuiți pe veci mântuiți.
Cum nu primim nașterea din nou – cu evanghelia falsă!
Celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu – Celor care au primit Adevărul, nu bolboroselile satanei (punctele TULIP etc).

Oameni care merg la ei la biserică cred că sunt mântuiți pentru că merg la biserică – Ăla era mântuit la curve?! Lucrătorul cu evanghelia-falsă-curvinistă?!
Alții cred că sunt mântuiți pentru că își dau interesul pentru fapte bune – Apoi noi ce să facem? Dumnezeul nostru nu ne poate mântui ca pe voi satana, care v-a ales la facerea lumii (pe fiecare individual) și vă poate mântui (cu harul suveran) prin birturi, pe la curve, cu avorturi etc, și nici nu vrea să o facă.

Creștinilor, dacă fanaticul ăsta nici nu ne consideră mântuiți (pentru că nu am primit evanghelia falsă), nu vă dați seama că îl slujiți pe satana finanțînd răspândirea învățăturilor dracilor până la marginile pământului? MERITĂ?

Răspuns la blasfemia din emisiunea eben-ezer (chiar și numele emisiunii este fals)

În mizerabila emisiune de azi (vrăjeală adică minciuni – cum poate fi considerată altfel o emisiune fără vindecări?), prezentatorul a pus o scremeală (blasfemiatoare) din Toflea, despre rănile Domnului Isus, apoi s-a întrebat că de ce suferă unii?

Pentru că din prea multă lipsă a fricii de Domnul și-au murdărit religia și bisericile cu de-ăștia: vedeți aici. Pe ei nu îi puneți în ”măreața” emisiune de vindecări?

Încă o milogeală disperată

Săraca ”reporteriță” (sau ce o fi) a emisiunii Matinal cerșește cu disperare banii voștri, prin vrăjeli emoționale. Cât de fraieri vă crede?!

Adu-ți singură de acasă banii tăi, dacă vrei să ai spațiu publicitar (emisiune) unde să te afirmi (că de ”afirmări” de-astea ne-am săturat!).

Doar ”mântuirea pe veci” mai poate mântui asemenea indivizi

Continuare de aici.

Faza III. Tot pe acolo trece un samaritean ce era în călătorie…
Vine un beamve în trombă. Abeesul îl opreşte la cîţiva ţenti de om. Se dă jos un tip plictisit de maşini, de lumea asta, de universul ăsta meschin şi alte cele. Blonda de pe locul mortului îşi revine cu greu din centura pretensioantă. Noroc că nu s-a deschis eărbegul că se duceau buzuţele alea siliconate… Se pune cu gura pe Sami care deja înjura în gînd spoilerul prea jos, rarul că nu i-a omologat noile jenţi şi poliţia de frontieră că n-a lăsat-o pe Mimi a sa să treacă frontiera.
“Şi ce dacă e minoră! Acuma ce tot clanţăne? Comică fetiţa: are impresia că poate acoperi boxele; doar nu vrea să-i pun Vivaldi… Ce chestie! Cine l-o fi lăsat aşa, să moară ca un cîine la marginea dumului? Vreun gabor!”
Dă să plece. Îi vine o idee: ia să vedem cine e tipul ăsta dacă tot am oprit. Îl scotoceşte prin buzunare. Nu. Nu s-a speriat cînd mortul a clipit!
“Mimi, nu mai te belezgoi în oglindă, dă trusa!”
“Eşti dus?”
“Da bă! Mişcă-ţi… şi dă trusa aia odată!”
Vine trusa, vine apa oxigenată, garou, pansamente, atelă. Tremură, Sami, Mimi şi ăsta, oricare i-o fi numele.
“Omule, eşti bine? Ce s-a întîmplat?” Dar “omul” îţi pierde cunoştiinţa. Sami îl saltă ca pe un fulg.
“Las că n-am tras degeaba la fiare în ultimii cinci ani de penitenciar. Dar asta-i o altă poveste…” – pentru acest pucist ratat pastorii, diaconii (adică cei care au autoritate) nu sunt buni, că sunt buni ăștia cu penitenciarul. Se vede la care stăpân slujește!
Îngrămădit în spate omul abia mai respiră cînd Sami opreşte la primul cabinet privat.
“Uite cardul meu de sănătate, ia de aici, uite ia nişte euroi că n-am mărunţi, şi vezi că vin înapoi să ne socotim. Poate mă tragi în piept!”

Îmi amintesc de o poezie creștină, în care se spunea despre cei ”rămași la minte prunci”. Vedeți aici mai multe (un exemplu).

Individul ăsta toată viața lui (de așa-zisă credință) nenorocită de caracterul lui a lătrat împotriva celor despre care Biblia ne învață:

1 Tesaloniceni 5
5. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
6. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji – să veghem înseamnă și să nu ne lăsăm înșelați de lătrători
8. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.
11. De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr
12. Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc – cei pe care nu îi poate suporta!
13. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi – și să dați afară pe cei care produc dezbinări între voi, pentru că slujesc la cel viclean (cu toate aerele lor de mari sfinți)
21. Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun – nu lătrăturile satanei!
22. Feriţi-vă de orice se pare rău – este rea tentativa de emisiune în care niște disperați latră împotriva celor despre care Biblia ne spune – vedeți mai sus versetele 12 și 13.
23. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
24. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta – doar cu sfinții.

Cei din biserica (bisericile) pe unde bântuie individul ăsta vor fi următoarele lui victime (așa a făcut peste tot: univ. baptistă, univ. pent., Biserica Baptistă). Lupul păru-și schimbă, dar năravul ba.

Șmecherașul lovește din nou!

Mărețul (cu ghilimele) vorbitor (degeaba) la radio a mai postat un articol (vechi) pe blogul lui, aici.

Citez:

”Se făcea că un om se cobora de la Ierusalim la Ierihon, nu ştim din ce cauză, poate în interes de serviciu. Pe drum, stîncos, prăfuit şi întortocheat, dă peste nişte haiduci, terorişti sau în limbajul internaţional, tîlhari la drumul mare. Cum Robin Hood nu s-a inventat încă ca să aibă parte de o judecată dreaptă şi Toma Alimoş era încă adolescent, aceştia îi fac o fizioterapie intensă după ce bineînţeles îl dezabiază şi îl uşurează de bunurile din dotare: pass, permis, carduri, maşină, mobil şi tabletă. Ba i-au luat şi keşul şi i-au lăsat leşul… ca să nu-i mai poată identifica. Să-l îngroape cine-o vrea, că doar ei nu erau într-o misiune caritabilă, ci voiau mai mult de la viaţă, care le-a şi dat ce au căutat. Aviz amatorilor şi ca să nu facem discriminare şi amatoarelor!

Faza I. Trafic aproape inexistent, dar trece pe acolo o limuzină cu însemnele instituţiei cereşti. Ce să vezi? Un pastor! Ce aţi zice dacă limuzina ce îl transporta pe pastor s-ar fi oprit, pastorul ar fi coborît, ar fi constatat că mortul era viu, i-ar fi spus şoferului să îi acorde primul ajutor şi ar fi sunat la 112 după ambulanţă şi poliţie? Ei, nu faceţi caz, nu vreau să mă iau de preoţi, avem şi noi echivalentul, aşa că ştiţi despre ce vorbesc. Dar aşa ceva nu s-a întîmplat. Gagiu cu însemnele cerului, cu ungerea, cu slujba, cu legămîntul şi cu cartea de muncă la zi a trecut mai departe fără ca şoferul să schimbe vitezele, ba cred că a şi accelerat.

Faza II. Vine un dirijor de cor, un diacon sau ca să mă exprim aşa un lucrător în sistem, unul ce slujeşte dar nu are teologia. Maşină mai mică, n-are şofer, e mai precaut la curbe, cît pe-aci să dea peste cadavrul viu. Se opreşte, deschide manual geamul, se uită la sîngele închegat de pe faţa victimei, trage o flegmă ce poposește în colbul drumului de necaz; îşi aduce aminte însă că are repetiţie la fix, îl ocoleşte cu grijă ca să nu deranjeze locul crimei pe cînd vine poliţia, îşi face procese de conştiinţă că se vor vedea şi urmele cauciucurilor sale, dar dispare că era în întărziere. Soţia a uitat să-i pună sandviciul coşer şi a trebuit să se oprească la un draivin să prindă la inimă.  Pariez că Ada Milea ar umple sălile cu balada samariteanului ăstuia!

Faza III” – unde apare salvatorul etc.

Căutați pe internet care sunt simptomele unui sociopat (psihopat) și veți înțelege de ce boală suferă. Unul care nu îi suportă pe cei care sunt deasupra lui, care nu suportă să dea socoteală cuiva etc.

Cu asemenea indivizi ieșim deasupra mediocrității? Nu cred!

Reclamă la emisiunea de vrăjeli (vindecări) ne-miraculoase

Cei doi vrăjelitori care nu fac vindecări în emisiunea ne-eben-ezer (până acum Dumnezeu nu i-a ajutat, oricât ar minți ei și ar blasfemia de Numele Domnului) ar vrea să ne vrăjească că ei vorbesc ca să încurajeze. Dacă ar face vindecări, ne-ar încuraja (pe cei care îi ascultă), nu dacă nu fac! Aceasta este doar descurajare! Tot ei au zis și despre puterea rugăciunii, dar care știm că este fără putere în emisiune. Nu știu să mai existe careva care să descurajeze așa de mult! Puneți-o pe Daiana să facă vindecări, că poate ei îi ies!

Să îi lăsăm pe sfinți să se ocupe de încurajările reale, pentru că pe ei îi ascultă Dumnezeu!

Baptiștilor, nu vă lăsați înșelați!

Și nu numai pentru baptiști: Înaintea Paștelor poate vreți să vă dați banii voștri pentru lucrarea Domnului – dar lucrarea Domnului este unde este Domnul (nu aiurea): în Bisericile voastre și cu diferite grupuri care fac evanghelizări prin alte Biserici. De exemplu prin sate, pe unde au mai rămas câțiva oameni (mulți se mută la oraș) și unde este mare lucru să se facă un botez! Mai sunt frați pastori pensionari cu râvnă și care vestesc Evanghelia. Există misionari în zone aride. Aceștia trebuie ajutați și susținuți (cei care vestesc Adevărul, nu cei care despre orice prostie zic că este Duhul Sfânt!).

Nu ajutați, nu susțineți și nu vă lăsați înșelați de niște șmecherași care pretind vindecări într-o emisiune fără vindecări! Doar niște indivizi lipsiți de frica de Domnul ar fi putut să facă așa ceva! Din lipsă de discernământ, ei zic de Duhul Sfânt în orice prostie. Iar cei din emisiune blasfemiază că ei Îl poartă cu ei pe Duhul – vedem că poartă duhuri de înșelare. Abureala că Dumnezeu este în minciunile lor (despre vindecări) este blasfemie! Nu credeți minciunile lor că vor să reînvie vechiul cnm, că dacă ar vrea, ar da non-valorile la o parte. Și l-ar face!
Acum și în restul anului (știm că altarele se zidesc la timp și ne-la timp), ajutați-i și susțineți-i în rugăciunile voastre pe sfinții lui Dumnezeu, pentru că:
Matei 25.40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
Nu vă lăsați înșelați de cei care blasfemiază de Duhul, pentru că ei vor să vă înșele să le dați resursele voastre lor și nu Celui Înviat:
45. Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”

Zice Daiana că fiecare suflet contează. Fiecare suflet chemat la pocăință, nu vrăjelile voastre și îngâmfarea de a vă băga singuri în seamă!

Uitați-vă aici cum încearcă să vă înșele.

Aduceți banii voștri, cei care vă băgați singuri în seamă!

Tot felul de indivizi și individe vă îndeamnă să ascultați postul de radio altfm. Unii vă cer banii voștri, ca să finanțați mizeria lor.

Ce ar fi să aduceți voi banii voștri de acasă, voi, cei care vă băgați singuri în seamă la așa post?

– – – – – – – – – –

Dacă vreți să vă dați banii voștri (de exemplu 2 la sută) cu adevărat pentru lucrarea Domnului (nu pentru vrăjeli manelistice cu vindecări dar fără, adică lipsă și alte mizerii), dați-i în biserici sau pentru GBV de exemplu (vedeți aici foarte cunoscutele și apreciatele meditații zilnice Sămânța Bună, Domnul este aproape, calendare, broșuri pentru evanghelizare vedeți aici – așa prețuri mici au fost obținute doar datorită sponsorizărilor și donațiilor). Pe saitul lor găsiți Contact și acolo la Scop / Subiect alegeți 2 la sută (puteți vedea și pagina dedicată pentru 2 la sută). De acolo puteți cumpăra aceste broșuri etc și să le distribuiți (prețurile sunt mai mici decât în alte părți).

Radio local de apartament

Am efectuat o căutare într-o zonă și ce credeți că am găsit? Două posturi creștine de radio. Unul am crezut că este acesta, dar ”măreața” emisiune de la ora 15 nu a început și muzica era mult prea decentă.

Așa am descoperit două posturi de radio CREȘTINE (nu creTine), făcute acasă, de 2 pocăiți care s-au învățat unul pe altul cum să facă. Probabil au folosit emițătoare foarte mici, cunoscute ca modulatoare FM. Sunt folosite pentru radiourile mașinilor (care nu au player mp3).

Puteți pune muzică, predici pe un stick de memorie USB sau pe card de memorie, îl puneți la un modulator FM (unele sunt foarte ieftine) și îl alimentați cam la 12 Volți, cu + pe contactul central (acumulatoarele în mașini se încarcă cam la 14,4 V, aceasta este tensiunea la brichetă, de unde se alimentează). Căutați la radio o frecvență liberă (unde nu sunt posturi) și reglați frecvența modulatorului acolo. Aveți un post de radio local, poate fi prins în apartamentele din jur. Dacă sunt bolnavi, bătrâni în jur, vă vor mulțumi.

Fraiereala continuă!

Drăgan, îți amintești cum te-au încurajat baptiștii la început? Și cu ce s-au ales? Că ai pus un dezastru ca ”director”, care a poluat cu manelele lui scremute și cu alte dezastre. Chiar nu mai ai obraz?

Ai zis (mai demult) că sunt unii (și biserici) care nu îți dau banii lor, deși ascultă radio. Cât de tâmpiți ne crezi, să ascultăm mizeriile unui toflist cu 5 clase? De parcă nu ar mai exista muzică bună pe lumea asta!

Ceea ce a început bine și promițător, a devenit în scurt timp o mizerie a inculturii, imbecilismului și îndobitocirii celor fără frică de Domnul (singurii care au poluat țara cu Toflea și care murdăresc cam tot ce ating).

Drăgan, i-ai înșelat și pe baptiști (și pe alții cu bun-simț) să își dea banii pentru mizeria altora, deși ai promis că va fi radio creștin. Ai vândut valorile mizeriei. Mai era unul care L-a vândut pe Domnul.

Când le dai banii înapoi baptiștilor pe care i-ai fraierit?

ziua altfm

azi au sărbătorit radio altfm – o sărbătoare searbădă, în care cei câțiva vorbitori parcă au vrut să își dea curaj (și importanță) unul altuia

nimic de comentat (nimic care să merite)

a fost o sărbătoare prea searbădă, numai pe unul l-am auzit că a zis ceva de Sărbătorit – când îți murdărești religia cu mizeria altora, Sărbătoritul a plecat demult

La urmă, unul a zis că să lăsați nulitățile (sau non-valorile) și să ascultați la ei adevăratele valori – să nu uitați să trageți apa la urmă (după ce ascultați asemenea ”valori”). Vedeți ce valori sunt acolo: https://realaltfm.wordpress.com/category/emisiuni/

Toni Farcaș minte din nou

L-am auzit (în treacăt) pe numitul (cu nume fals) Toni Farcaș că ei vor să retransmită muzica și mesajele de la fostul cnm, și pentru asta au nevoie de banii (fraierilor), să cumpere un emițător.

Dacă vreți să transmiteți muzica aceea (normală), de ce nu o transmiteți acum?